François Hollande îl convoacă pe ambasadorul egiptean la Paris. Franţa cere „încetarea imediată a represiunii”
Această convocare are loc după dispersarea sângeroasă a manifestanţilor care cer revenirea la putere a preşedintelui islamist demis Mohamed Morsi, soldată cu 464 de morţi, miercuri, la Cairo, potrivit ultimului bilanţ oficial.
Parisul a cerut, miercuri, „încetarea imediată a represiunii” în Egipt şi a sesizat ONU şi principalii săi parteneri „pentru a se lua de urgenţă o poziţie internaţională în acest sens”.
Franţa le-a cerut „tuturor părţilor să refuze angrenajul confruntărilor şi să deschidă fără întârziere un dialog care să includă toate forţele politice egiptene pentru a găsi o rezolvare democratică la această criză gravă”, a declarat ministrul de Externe Laurent Fabius, reafirmând disponibilitatea imediată a Parisului de a „favoriza acest dialog”.
Numeroase capitale şi organizaţii internaţionale au condamnat, de asemenea, violenţele şi au făcut apel la dialog în Egipt.
Preşedintele francez este primul şef de stat care ia această iniţiativă. În Turcia, premierul islamo-conservator, Recep Tayyip Erdogan, a cerut joi Consiliului de Securitate al ONU să se reunească „rapid” pentru a discuta despre Egipt, criticând „ipocrizia” Occidentului în faţa „masacrului foarte grav” produs cu o zi înainte în această ţară.