- Home
- Externe
- PARIS, (10.07.2015, 13:52)
- Valentin Vidu - Mediafax
François Hollande salută programul grec de reforme ca "serios şi credibil""
Noile propuneri prezentate joi de Guvernul grec arată voinţa acestuia de a rămâne în zona euro, a apreciat vineri preşedintele francez François Hollande, care a salutat un program "serios şi credibil" şi a îndemnat la o reluare a negocierilor "cu voinţa de a finaliza", relatează Reuters online.

François Hollande salută programul grec de reforme ca "serios şi credibil"" (Foto: AFP)
"Grecii tocmai au arătat că sunt hotărâţi în voinţa de a rămâne în zona euro, deoarece programul pe care-l prezintă este serios şi credibil, iar apoi deoarece îl vor supune aprobării Parlamentului, ceea ce va arăta forţă, angajament şi, adaug eu, curaj", a declarat şeful statului francez pentru jurnalişti, la Paris.
"Acum este necesar să fie angajate discuţii, să fie reluate negocieri, dar cu voinţa de a finaliza", a adăugat el.
"Aceasta este abordarea Franţei, (şi anume de) a face totul pentru ca să se ajungă la un acord bun, un acord care să respecte regulile europene, să-i respecte totodată pe greci, pentru că ei au suferit mult, de mai mulţi ani, însă, în acelaşi timp, este necesar ca ei să înţeleagă că reformele sunt indispensabile", a adăugat Hollande.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Bloomberg scrie că Guvernul german a anunţat că se va pronunţa după ce creditorii vor evalua pachetul de măsuri pe care Grecia l-a propus în schimbul unui nou plan de salvare, în valoare de 53,5 miliarde de euro.
Între măsurile propuse joi de greci se află un pachet de tăieri a cheltuielilor, a pensiilor şi creşterea impozitelor şi taxelor. Oficiali din cadrul zonei euro urmează să le examineze vineri, la Bruxelles, iar Parlamentul grec urmează să pronunţe asupra lor ulterior, tot vineri.
Ministrul olandez de Finanţe Jeroen Dijsselbloem, care urmează să prezideze reuniunea de urgenţă a omologilor săi din zona euro sâmbătă, la Bruxelles, a declarat că creditorii îşi vor prezenta evaluarea "probabil mai târziu, astăzi (vineri)".
Ministrul olandez de Finanţe Alexander Stubb a confirmat, într-un mesaj postat pe Twitter că Eurogrupul urmează să examineze măsurile după ce acestea sunt evaluate de către creditori.
Valoarea euro şi a acţiunilor a crescut în perspectiva unui acord care să pună capăt celor aproape şase luni de impas cu Guvernul condus de către liderul Syriza (extremă stânga) Alexis Tsipras, după ce acesta a obţinut victoria în alegeri cu un program împotriva austerităţii.
Pachetul îl reflectă aproape fidel pe cel avansat de creditori pe 26 iunie - dar care a fost respins de greci prin referendumul de la 5 iulie. Programul propus urmează să se întindă pe mai mulţi ani, motiv pentru care este necesar ca condiţiile să fie mai dure decât în cel discutat în urmă cu două săptămâni, a declarat un oficial guvernamental german sub protecţia anonimatului.
În cazul în care Eurogrupul ajunge la un acord sâmbătă, atunci este posibil să nu mai fie nevoie ca liderii europeni să se întrunească duminică într-un summit de urgenţă, a declarat un oficial european.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului