France Presse: Alegerile din România, primul test pentru clasa politică după incendiul din Colectiv

Peste 18 milioane de români sunt aşteptaţi la urne duminică pentru a-şi desemna primarii şi consilierii locali, alegerile fiind marcate de dosare de corupţie care îi vizează pe candidaţi sau pe foşti edili şi constituind primul test pentru clasa politică după incendiul din Colectiv, susţine AFP.

Urmărește
1750 afișări
Imaginea articolului France Presse: Alegerile din România, primul test pentru clasa politică după incendiul din Colectiv

France Presse: Alegerile din România, primul test pentru clasa politică după incendiul din Colectiv, consideră (Imagine: Dan Tautan/ Arhiva Mediafax Foto)

La Bucureşti, primăria este în prezent condusă de un interimar, întrucât fostul primar, Sorin Oprescu, este urmărit penal într-un dosar de luare de mită. Cinci din cei şase primari ai sectoarelor Capitalei sunt, de asemenea, acuzaţi în diverse dosare, informează L'Orient le Jour, citând AFP.

În pofida problemelor lor judiciare, numeroşi candidaţi din ţară se prezintă duminică în faţa alegătorilor, consideră Agenţia France-Presse.

"Vedem încă o dată că la 26 ani de la înlăturarea de la putere a lui Nicolae Ceauşescu încă nu avem nivelul de cultură civică necesar pentru pune presiune pe acei candidaţi astfel încât ei să nu îşi mai depună candidatura", a declarat pentru AFP, analistul politic Radu Magdin.

Acest vot constituie primul test pentru clasa politică a ţării după incendiul din clubul Colectiv din Bucureşti care a şocat ţara şi care a condus la căderea Guvernului social-democrat (PSD) al lui Victor Ponta, susţine AFP. Ţara este în prezent condusă de un Executiv format din tehnocraţi.

Potrivit lui Magdin, PSD are mari şanse de a câştiga în mare parte acest scrutin local, "ceea ce va trimite o undă de şoc liberalilor şi dreptei înaintea alegerilor legislative din toamnă".

În cursa pentru primăria Capitalei, sondajele de opinie o prezintă câştigătoare pe Gabriela Firea, candidata alianţei PSD-UNPR.

Birourile de vot s-au deschis la ora locală 07.00 şi se vor închide la ora 21.00.

Primele rezultate oficiale vor fi anunţate luni, potrivit Biroului Electoral Central, mai informează AFP.

 

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici