Franco Frattini avertizează în legătură cu amânarea încheierii negocierilor de aderare cu Croaţia

Ministrul italian al Afacerilor Externe, Franco Frattini, s-a exprimat joi în favoarea încheierii în iunie a negocierilor de aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană, avertizând că o amânare pentru o dată ulterioară ar reprezenta o "capcană", transmite AFP.

Urmărește
5 afișări

"Negocierile (de aderare) ar trebui încheiate în iunie", a declarat Frattini la Sarajevo.

"Dacă întârziem, dacă amânăm, am putea fi prinşi în capcana unei situaţii de incertitudine şi oboseală" pe tema extinderii din partea unor ţări din Uniunea Europeană, a spus el.

Potrivit şefului diplomaţiei italiene, încheierea negocierilor de aderare în iunie ar permite Croaţiei să semneze "în toamnă" tratatul de aderare.

"Croaţia ar trebui să îşi intensifice eforturile pentru a realiza acest obiectiv foarte important (de finalizare în iunie a negocierilor), dar instituţiile europene trebuie şi ele să ajute Croaţia" să reuşească acest lucru, a adăugat ministrul italian, cu ocazia unui seminar al Partidului Popular European (PPE).

Croaţia a început în 2005 negocierile de aderare la UE. În prezent, 28 din 35 de capitole de negociere sunt închise.

Reforma justiţiei şi lupta împotriva corupţiei rămân printre principalele provocări pe care Croaţia trebuie să le depăşească, înainte de finalizarea negocierilor.

La Zagreb, premierul croat Jadranka Kosor a reiterat joi că Guvernul său face "totul pentru ca negocierile să se finalizeze în iunie".

"Guvernul apreciază că acest lucru este realist şi posibil", a spus ea.

Croaţia speră să se integreze în blocul european în 2012.

Italia se numără printre ţările Uniunii Europene cele mai favorabile aderării ţărilor din Balcanii de Vest.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici