Francois Fillon: Armata franceză va rămâne în Afganistan „cât timp va fi necesar”

Publicat: 11 02. 2010, 10:52
Actualizat: 06 11. 2012, 22:22

„Franţa va rămâne mobilizată atât timp cât va trebui pentru a asigura stabilitatea Afganistanului„, a precizat premierul în cadrul unei conferinţe de presă comune, la sfârşitul unei întrevederi cu preşedintele afgan Hamid Karzai.

„Am angajat efectivele necesare pentru îndeplinirea misiunii care ne-a fost încredinţată”, a adăugat el, răspunzând la o întrebare referitoare la anunţul detaşării a 80 de instructori militari suplimentari, sub aşteptările Statelor Unite.

„Efectivele suplimentare pe care le-am angajat (cei 80 de instructori, n.red) sunt eforturi pentru formarea armatei şi poliţiei afgane”, a adăugat el.

Premierul francez a sosit, joi, la Kabul pentru o vizită-surpriză de o zi în Afganistan.