Francois Hollande a numit doi apropiaţi în funcţii-cheie la Preşedinţia Franţei
Prefectul Pierre-René Lemas, 61 de ani, coleg de promoţie cu Francois Hollande la Şcoala naţională de administraţie (ENA), este noul secretar general al Palatului Elysée, o funcţie strategică.
Lemas era din octombrie 2011 şef de cabinet al preşedintelui socialist al Senatului, Jean-Pierre Bel.
Aquilino Morelle, care a scris discursurile lui François Hollande pe durata campaniei electorale, a devenit consilier politic al noului preşedinte.