Prima pagină » Știri externe » François Hollande exclude o intervenţie militară în Libia în afara unui cadru ONU

François Hollande exclude o intervenţie militară în Libia în afara unui cadru ONU

Preşedintele francez François Hollande a îndepărtat vineri orice angajament militar al Franţei în Libia în afara cadrului rezoluţiilor ONU, într-un interviu pentru France 24, RFI şi TV5Monde.
François Hollande exclude o intervenţie militară în Libia în afara unui cadru ONU

„Există reguli pentru orice intervenţie franceză. Noi intervenim în legitimitatea pe care ne-o conferă rezoluţiile ONU şi în niciun alt cadru”, a declarat Hollande, subliniind că „până în prezent nu am fost chemaţi de autorităţile libiene„.

„Vreau, deci, să tai din scurt ceea ce nu este o informaţie”, a declarat el referindu-se la informaţii de presă ce evocă o intervenţie din partea Franţei.

În schimb, „va fi necesar să susţinem toate eforturile autorităţilor libiene pentru ca să putem lupta împotriva terorismului”, a continuat şeful statului francez, apreciind că grupări teroriste instalate în sudul Libiei sunt foarte probabil la originea atacurilor recente din Niger. „Este cel mai probabil”, a apreciat el.

„Este necesar, deci, ca împreună cu autorităţile libiene şi numai cu ele să vedem ce cooperare angajăm pentru a împiedica aceste grupări teroriste să dăuneze”, a preconizat preşedintele Republicii.

După intervenţia militară a NATO în 2011, „era de datoria comunităţii internaţionale să fie mult mai prezentă (în Libia), inclusiv cu forţe la faţa locului”, a spus el, apreciind că „amploarea armelor aflate în circulaţie şi a grupărilor care le utilizau” au fost subestimate la vremea respectivă.

El a apreciat totodată că operaţiunea Serval în Mali este o „reuşită (din punct de vedere) militar (şi) practic” şi că aceasta este pe cale să devină o „reuşită politică”, odată cu organizarea de alegeri în această ţară din Sahel.

În opinia preşedintelui francez, „nu mai există vreun petec (de pământ) în Mali care să poată să se afle sub controlul teroriştilor”, iar „o mare parte” dintre aceştia nu mai pot dăuna, restul grupărilor repliindu-se „altundeva”, aparent „în sudul Libiei”.