- Home
- Externe
- PARIS, (14.07.2015, 10:20)
- Ioana Bojan
Francois Hollande le cere francezilor, cu ocazia Zilei Naţionale, să fie uniţi în faţa terorismului
Preşedintele Francois Hollande le-a cerut luni francezilor, înaintea Zilei Naţionale a Franţei, să rămână uniţi în faţa ameninării teroriste şi să "respingă teama", care este "cea mai dură otravă" pentru "traiul împreună", relatează AFP în pagina electronică.

Francois Hollande le cere francezilor, cu ocazia Zilei Naţionale, să fie uniţi în faţa terorismului (Foto: AFP)
"Un terorism fundamentalist s-a instalat la câteva ore de mers cu avionul de noi. Acesta distruge, asasinează, masacrează, violează, în Orientul Mijlociu, Maghreb, în Africa subsahariană, dar şi pe teritoriul nostru", a declarat Hollande cu ocazia unei recepţii la Ministerul Apărării.
"În faţa acestor agresiuni, a acestor ameninţări, ţara noastră trebuie să refuze divizarea, pentru că exact asta vor teroriştii, dar şi teama, pentru că aceasta ar putea fi cea mai dură otravă din cadrul comunităţii noastre naţionale", a adăugat el, în prezenţa premierului Manuel Valls şi a ministrului Apărării, Jean-Yves Le Drian.
"Teama ne-ar determina să abandonăm ce avem mai scump: libertăţile noastre, capacitatea de a trăi împreună, respectul nostru", a apreciat şeful statului francez. "În faţa acestor ameninţări, trebuie să ne ţinem bine, să avem fermitatea necesară dar şi sânge rece", a subliniat el.
Francois Hollande a salutat angajamentul armatei pentru apărarea acestor valori pe teritoriul naţional, precum şi în teatrele de operaţiuni externe.
"Ameninţarea a atins un nivel care nu are echivalent în istoria noastră recentă şi justifică mobilizarea excepţională a armatei noastre", a precizat el, făcând referire la cei 10.000 de soldaţi mobilizaţi de urgenţă pe teritoriul ţării după atentatele teroriste din ianuarie. În prezent, 7.000 de militari sunt mobilizaţi în permanenţă pentru apărarea locurilor sensibile, în special cele evreieşti, în cadrul operaţiunii Santinela.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO



ULTIMA ORǍ
vezi mai multe