Peste 10.000 de militari ruşi, zeci de tancuri şi vehicule militare care transportau lansatoare de rachete, inclusiv trei rachete nucleare intercontinentale, au traversat Piaţa Roşie.
Într-un moment simbolic, zeci de militari francezi, britanici, polonezi şi americani au participat la paradă, o premieră în contextul în care Rusia consideră în continuare Alianţa Nord-Atlantică principala ameninţare la adresa securităţii sale.
Aproximativ 20 de şefi de stat şi de guvern, între care cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele chinez Hu Jintao, au asistat la defilare, în timp ce preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi premierul Italiei, Silvio Berlusconi, au anulat vizita din cauza crizei financiare care afectează zona euro.
„În urmă cu 65 de ani, nazismul a fost învins şi maşina de exterminare a oamenilor a fost oprită. A fost sânge şi au fost urlete. Nu exista decât alternativa între victorie şi sclavie. Războiul ne-a făcut mai puternici”, a declarat preşedintele Rusiei, Dmitri Medvedev.
Şaptezeci şi cinci de membri ai Batalionului de reprezentare al armatei poloneze, o unitate care participă la ceremonii oficiale, au fost primii militari NATO care au pătruns în Piaţa Roşie.
Franţa a fost reprezentată de regimentul de vânătoare Normandia-Niemen, o fostă unitate a Forţelor Aeriene franceze creată în al II-lea Război Mondial.
Statele Unite au trimis un detaşament al unui regiment de infanterie, iar Marea Britanie o unitate a Gărzilor din Ţara Galilor.
Militari din Kazahstan, Azerbaidjan, Ucraina şi Republica Moldova au participat, de asemenea, la paradă.
Victoria aliaţilor reprezintă principala sărbătoare oficială din Rusia, dat fiind că 25 de milioane de cetăţeni sovietici au murit în acest conflict.