Franţa a prezentat politicile faţă de minorităţi în cadrul Comitetului ONU antidiscriminare
Franţa a prezentat miercuri politica sa faţă de minorităţi în cadrul Comitetului ONU pentru combaterea discriminării (CERD), care urmează să se intereseze de situaţia romilor şi nomazilor, precum şi de problema identităţii naţionale.
Franţa a prezentat politicile faţă de minorităţi în cadrul Comitetului ONU antidiscriminare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Conform procesului normal de trecere în revistă a politicilor ţărilor care ar trebui să aplice Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială, evaluarea Franţei a început la ora 11.00 GMT (13.00, ora României) prin prezentarea raportului de 88 de pagini pregătit de autorităţile franceze. Joi vor urma întrebările adresate de Comitetul ONU.
Parisul a fost aspru condamnat, anterior, în 2005, pentru tratamentul aplicat romilor, în cadrul ultimei examinări pe care Comitetul a efectuat-o asupra Franţei. Însă, potrivit Ligii pentru Drepturile Omului, recomandările de atunci nu au fost urmate. Un raport prezentat de Franţa în 2008 aborda statutul minorităţilor, acţiunile pentru combaterea discriminării, dreptul la azil şi situaţia nomazilor. De asemenea, documentul reamintea specificitatea Franţei în materie de minorităţi, subliniind că acestea nu sunt recunoscute graţie aplicării principiului egalităţii tuturor în faţa legii.
Raportul evidenţia aplicarea unor măsuri precum crearea unei structuri antidiscriminare, adoptarea legii privind egalitatea şanselor, crearea unui minister special care se ocupă de imigraţie, integrare, identitate naţională şi dezvoltare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Ministerul Finanţelor a luat joi de la bănci 1,3 mld. lei, la o dobândă de 7,03%/an
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
-
RAR avertizează: Escrocheria cu certificate auto false, la mare căutare
În privinţa nomazilor, al căror număr este estimat la 300.000 de persoane, raportul recunoaşte existenţa unor cazuri de "discriminare privind angajarea, accesul la locuinţe, la educaţie servicii medicale şi cetăţenie".
Comitetul ONU urmează să solicite precizări în legătură cu "marea dezbatere privind identitatea naţională", precum şi privind "discriminarea la adresa romilor".
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO