Franţa bombardează în Siria obiective ale Statului Islamic

Avioane franceze au bombardat poziţii ale Statului Islamic în Siria, a anunţat ministrul apărării al ţării, Sebastien Lecornu. Loviturile sunt primele asupra Siriei de la căderea lui Bashar al-Assad.

Urmărește
9770 afișări
Imaginea articolului Franţa bombardează în Siria obiective ale Statului Islamic

Franţa bombardează în Siria obiective ale Statului Islamic

„Forţele noastre armate rămân angajate în lupta împotriva terorismului în Levant”, a postat Lecornu pe X, cunoscut anterior ca Twitter, în timp ce se afla într-o vizită de Anul Nou la forţele franceze de menţinere a păcii ale ONU din Liban.
 
„Mijloacele aeriene franceze au efectuat lovituri ţintite împotriva Daesh pe teritoriul sirian”, a adăugat el.
 
Ministerul Apărării a declarat pentru AFP că avioanele de luptă franceze Rafale şi dronele americane Reaper „au lansat în total şapte bombe asupra a două obiective militare aparţinând Daesh în centrul Siriei”.
 
Franţa face parte din coaliţia internaţională Inherent Resolve împotriva ISIS din 2014 pentru Irak şi din 2015 pentru Siria.
 
Trupele franceze implicate în operaţiuni sunt bazate în regiune, inclusiv în Emiratele Arabe Unite (EAU).
 
Pe măsură ce căderea lui Assad în faţa unei ofensive de şoc a rebelilor sirieni conduşi de o grupare radicală sunnită remodelează rapid ţara, observatorii se tem că ISIS ar putea să îşi refacă forţele.
 
Gruparea a supravieţuit atât în Irak, cât şi în Siria, în ciuda distrugerii aşa-numitului său califat, care a durat din 2014 până în 2019.
 
Washingtonul a anunţat la jumătatea lunii decembrie că a dublat numărul trupelor americane care luptă împotriva jihadiştilor în Siria, ajungând la aproximativ 2 000.
 
 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici