"Am semnat decizia de instituire a stării de urgenţă, pentru a permite coordonarea tuturor resurselor statului" în vederea rezolvării acestei situaţii, se arată într-un comunicat semnat de Schwarzenegger, care a vizitat zona vineri dimineaţă.
Circa 220.000 de litri de păcură s-au scurs miercuri dimineaţă în golful San Francisco, după ce o navă sud-coreeană a lovit unul dintre pilonii Bay Bridge.
Echipajul navei care transporta containere, Cosco Busan, a fost supus unor teste de alcoolemie, ale căror rezultate au fost negative, a precizat paza de coastă americană.
Vineri dimineaţă, petele de combustibil ajunseseră până în zona podului Golden Gate, la aproximativ 20 de kilometri de locul accidentului.