COMENTARIU Lelia Munteanu | Va rosti liderul Opoziţiei israeliene, la miezul nopţii, formula consacrată „Mi-a fost dat”?
Mai sunt de convins partidele arabilor, ca la miezul nopţii, dar nici un minut mai târziu, liderul Opoziţiei, Yair Lapid (foto, noua poză de profil de pe Facebook, cu preşedintele Biden) să vină în faţa preşedintelui Reuven Rivlin şi să rostească formula consacrată: „Mi-a fost dat!”.
Risc să nu anticipez că nu îi va fi dat să formeze guvernul. Iar motivul vor fi partidele arabilor, care pun condiţii inacceptabile cel puţin pentru aliatul lui Lapid, Naftali Bennett (care, la ora când scriu, e încă în tratative cu Mansour Abbas, liderul Listei arabe unite).
Dacă, finalmente, Yair Lapid va putea spune „Mi-a fost dat!”, îi va fi dată o coaliţe de guvernare foarte fragilă.
Noul preşedinte, ales astăzi printr-un vot secret covârşitor în Knesset, Buji Herzog, va prelua funcţia de la Rivlin pe 9 iulie. Fişa postului, preponderant ceremonială, are însă o prerogativă care l-ar putea interesa pe Netanyahu, în cazul în care va fi obligat să părăsească reşedinţa din Balfour – poate să graţieze. Numai că Herzog nu se numără printre simpatizanţii lui Bibi.