„Cer prietenilor mei din toată ţara să organizeze mitinguri pe data de 12 iulie”, a declarat Melenchon, liderul formaţiunii parlamentare France Insoumise, care a obţinut 17 mandate în Adunarea Naţională de la Paris în urma celor mai recente alegeri legislative.
Melenchon l-a acuzat pe Macron că încearcă să impună o reformă în domeniul muncii care ar anula progresul obţinut în privinţa drepturilor angajaţilor.
Liderul stângii radicale a declarat că preşedintele francez „devine intoxicat de propria omnipotenţă” şi a criticat dur planurile Guvernului de la Paris de a reduce cheltuielile bugetare şi reformarea sistemului de impozite, considerând că ar avantaja marile companii.
Emmanuel Macron, preşedintele Franţei, a pledat, în primul discurs despre starea naţiunii, pentru reformarea instituţiilor, promiţând că va respecta mandatul încredinţat de cetăţeni, în sensul „fidelităţii istorice” şi respectării valorilor naţionale.