Franţa propune înfiinţarea unei forţe de elită în domeniul apărării
Preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, intenţionează să propună înfiinţarea unei forţe de elită în domeniul apărării, din care să facă parte şase cele mai mari state ale UE - Franţa, Germania, Marea Britanie, Spania, Italia şi Polonia, relatează publicaţia electronică EUObserver.

Franţa propune înfiinţarea unei forţe de elită în domeniul apărării
Parlamentarul francez Pierre Lellouche, un purtător de cuvânt al lui Sarkozy în domeniul apărării, a prezentat recent ideea şi condiţiile de participare a celor şase ţări la această forţă de elită în cotidianul Le Figaro.
Ţările participante ar trebui să adopte reguli comune de sporire a cooperării, cum ar fi alocarea a minim doi la sută din PIB pentru domeniul apărării, participarea pe o piaţă comună a echipamentelor de apărare, şi mobilizarea a 10.000 de militari pentru forţe de intervenţie.
Grupul de elită s-ar angaja să realizeze împreună proiecte comune antiterorism, dar şi programe de infrastructură pentru apărare, cum ar fi sisteme antirachetă sau tehnologie spaţială şi de spionaj.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
Potrivit săptămânalului European Voice, cu sediul la Bruxelles, Parisul vrea să lanseze această iniţiativă în 2009, după ce Tratatul european de la Lisabona va fi fost ratificat de toate statele membre.
Deşi ţărilor mici le este permis să se alăture unor mini-grupuri din interiorul UE, cum ar fi această forţă de elită, este de aşteptat ca ideea să atragă nemulţumirea acestor state.
În prezent, doar Franţa şi Anglia pot face parte cu siguranţă din acest grup, întrucât acestea ar îndeplini criteriul de a aloca Apărării procentul de doi la sută din PIB.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului