- Home
- Externe
- PARIS, (10.01.2015, 12:29)
- Ioana Bojan
Franţa rămâne sub ameninţare teroristă şi o caută pe partenera atacatorului de la magazinul evreiesc
Franţa rămâne sub ameninţarea terorismului sâmbătă, înaintea unei manifestaţii de amploare la Paris, iar forţele de ordine o caută activ pe partenera unuia dintre cei trei atacatori islamişti care au ucis 17 persoane în trei zile.
Urmărește
431 afișări
Franţa menţine alerta antiteroristă la cel mai înalt nivel (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Ministrul francez de Interne, Bernard Cazeneuve, a anunţat sâmbătă că planul antiterorist din regiunea pariziană, ridicat miercuri la cel mai înalt nivel, va fi menţinut săptămânile următoare şi chiar va fi consolidat, în urma atacurilor din ultimele zile. "Ţinând cont de context, suntem expuşi riscurilor. Este, deci, important ca planul Vigipirate, care a fost ridicat în regiunea Ile-de-France şi care face obiectul unor măsuri particulare în restul ţării, să fie consolidat săptămânile următoare", a precizat ministrul.
Autorităţile franceze au ridicat la maximum nivelul de alertă - şi anume "alertă de atentat" - în regiunea pariziană, la scurt timp după atacul comis miercuri la sediul din Paris al publicaţiei satirice Charlie Hebdo.
Urmărirea autorilor atentatului de la revista Charlie Hebdo, soldat cu 12 morţi, s-a încheiat violent vineri: cei doi fraţi jihadişti Said şi Cherif Kouachi au fost ucişi, la fel ca Amedy Coulibaly, cu care aveau legături.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Lasconi anunţă o întâlnire cu Nicuşor Dan: Nu văd cum aş putea să mă răzgândesc
-
Vladimir Ciorbă, patronul Nordis, reacţie la implicarea sa în reţinerea primarului din Sinaia/ „Încă din vara anului trecut am depus numeroase sesizări către DNA şi alte organe competente"
-
Daniel David: Avem o problemă foarte mare cu numărul de profesori
Coulibaly a ucis patru persoane şi a luat ostatici vineri într-un magazin evreiesc din estul Parisului, după ce joi a omorât o poliţistă.
Fraţii Kouachi şi Coulibaly au afirmat înainte de a fi ucişi că s-au coordonat şi că fac parte din reţeaua Al-Qaida din Yemen, respectiv din gruparea Stat Islamic.
Procurorul din Paris, Francois Molins, a dezvăluit că Cherif Kouachi şi Amedy Coulibaly aveau legături "constante şi susţinute" prin intermediul partenerelor lor.
- Femeia cea mai căutată din Franţa -
Soţia lui Cherif Kouachi, Izzana Hamyd, este reţinută de miercuri de poliţie. Partenera lui Coulibaly, Hayat Boumeddiene, în vârstă de 26 de ani, a devenit cea mai căutată femeie din Franţa.
Conform procurorului, Izzana Hamyd a "efectuat peste 500 de apeluri în anul 2014 către partenera lui Coulibaly".
Cu păr lung şi faţă copilărească, Hayat Boumeddiene este foarte credincioasă şi poartă vălul integral, ceea ce a constrâns-o să renunţe la un post de casieră, scrie sâmbătă cotidianul Le Parisien.
Boumeddiene, a cărei mamă a decedat în 1994, s-a căsătorit religios cu Amedy Coulibaly în 2009, mai relatează ziarul.
Potrivit unei surse din domeniul securităţii, în timpul luării de ostatici de vineri, Coulibaly le-a cerut apropiaţilor săi "să atace diferite ţinte, în special comisariate din suburbia pariziană".
Infractor recidivist, deja condamnat într-un caz de extremism islamist, Coulibaly l-a cunoscut pe Cherif Kouachi în detenţie, unde s-a radicalizat.
Coulibaly, ai cărui părinţi sunt originari din Mali, şi-a justificat acţiunea în faţa persoanelor pe care le ţinea ostatice, citând în special acţiunea militară franceză din Mali şi bombardamentele occidentale din Siria, într-o conversaţie înregistrată şi difuzată sâmbătă de postul de radio RTL.
Fraţii Kouachi, francezi de origine algeriană, au trecut de partea Islamului radical după ce Said, cel mai mare dintre ei, s-a antrenat cu Al-Qaida în Yemen, iar cel mai mic, Cherif, a fost implicat într-o filieră de recrutare a jihadiştilor pentru Irak.
Cherif Kouachi era cunoscut de serviciile de informaţii franceze, iar cei doi fraţi erau înscrişi de mai mulţi ani pe lista neagră americană a terorismului.
Pe de altă parte, justiţia franceză a anunţat eliberarea lui Mourad Hamyd, cumnatul lui Cherif Kouachi, care a fost menţionat miercuri ca unul dintre posibilii autori ai atacului de la Charlie Hebdo şi care s-a predat poliţiei.
Aceşti criminali "sunt copii ai Franţei" care au devenit fanatici aici, constată sâmbătă cotidianul Liberation. "S-a făcut dreptate", scrie Le Figaro (conservator), care apreciază însă, după cum a spus şi preşedintele Francois Hollande vineri seara, că "acest deznodământ nu marchează (...) finalul războiului angajat împotriva ţării de fanatici".
De altfel, într-o înregistrare video difuzată vineri, un lider religios al reţelei Al-Qaida în Peninsula Arabă (AQPA), Harith al-Nadhari, a ameninţat Franţa cu noi atacuri. "Nu veţi fi în siguranţă atât timp cât veţi lupta împotriva lui Allah, a mesagerului său şi a credincioşilor", a avertizat el.
Citeşte şi:
Un lider Al-Qaida în Yemen AMENINŢĂ Franţa cu noi atacuri: ”Nu veţi fi în siguranţă atât timp cât veţi lupta împotriva lui Allah” - VIDEO
Citeşte şi:
ATENTATUL din Franţa: Autorii atacului comis la revista Charlie Hebdo şi teroristul de la magazinul din Paris au fost ucişi. Hollande: Suntem mândri de activitatea poliţiei - FOTO, VIDEO
Citeşte şi:
Autorii atacurilor din Franţa, inspiraţi de un lider Al-Qaida. Cine este Anwar al Awlaki - VIDEO
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:54
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1065. Pentagonul confirmă că suspendarea ajutorului extern de către Trump nu afectează sprijinul militar pentru Ucraina / Şeful NATO cere SUA să continue înarmarea Ucrainei şi promite sprijin financiar european / Zelenski: „Trump trebuie să iasă victorios în încheierea războiului din Ucraina”
-
ieri, 22:44
Imaginile din satelit arată construcţii militare israeliene în zona demilitarizată de lângă Siria