- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Franţa renunţă la "contractul de integrare" pentru imigranţii ilegali
Franţa, viitoarea preşedinţie a Uniunii Europene a renunţat la propunerea privind încurajarea "contractelor de integrare" pentru imigranţi ca parte a pactului european pentru imigraţie, după ce a întâmpinat rezistenţă din partea mai multor capitale, au declarat diplomaţii.
Franţa renunţă la "contractul de integrare" pentru imigranţii ilegali
Un proiect al Pactului European privind Imigraţia şi Azilul propus de Franţa în ianuarie a încurajat asemenea contracte care impun celor care vor să se stabilească pe termen lung în UE învăţarea limbii naţionale şi a valorilor ţării gazdă.
Cu toate acestea o versiune din iunie, exclude asemenea contracte invitând statele membre UE să promoveze integrarea imigranţilor "aşa cum consideră de cuviinţă", adăugând că politica migraţiei ar trebui să se bazeze pe "echilibru" între drepturile imigranţilor la educaţie, muncă, securitate şi servicii sociale şi publice şi îndatoriri ca învăţarea limbii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Surse: Nicolae Ciucă demisionează din funcția de lider al partidului PNL, după EXIT POLL
-
Rezultate parţiale după numărarea voturilor din aproape 70% dintre secţiile de votare. Ciolacu pe unu, Georgescu pe doi, Simion pe trei. Lasconi pe 4, dar aşteptă marile oraşe
-
Alegeri prezidenţiale. Noi rezultate EXIT-POLL. Ciolacu scade, Lasconi şi Georgescu cresc
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
"O mare parte dintre statele membre au simţit că astfel de contracte obligatorii nu ar fi soluţia corectă", a declarat unul dintre oficialii europeni referitor la acest plan, care va fi discutat de miniştrii UE în Franţa săptămâna viitoare.
Franţa, care a făcut din armonizarea politicilor UE pentru imigraţie o prioritate a preşedinţiei sale de şase luni, ar vrea ca liderii celor 27 de state membre să adopte pactul în octombrie.
Planul pentru imigraţie este ultima ambiţie a Franţei la preşedinţia UE, de asemenea ameninţată. Franţa a fost nevoită să renunţe la ambiţiile privind o Uniune Medetarenană a UE după ce Germania s-a plâns că aceasta va exclude naţiunile nordice.
O altă controversă o reprezintă apelul Franţei la state în vederea evitării regularizării în masă a situaţiei imigranţilor ilegali, după exemplul Spaniei în 2005, când circa 570.000 de persoane au primit dreptul de a rămâne legal pe teritoriul ţării.
Din 1960, Franţa a emis sute de mii de permise de muncă imigranţilor ilegali, deşi cifrele s-au aflat pe un trend descendent continuu.
Diplomaţii sunt de părere că unele state cu opinii mai liberale în privinţa muncitorilor imigranţi doresc de asemenea ca textul francez să încurajeze imigraţia pentru a umple golurile cu forţă de muncă calificată, şi nu numai cu cea înalt calificată.
Comisia Europeană argumentează că este nevoie de mai mulţi imigranţi pentru a compensa procesul de îmbătrânire a populaţiei în cadrul UE, dar statele membre au fost foarte reticente faţă de politicile comune privind migraţia economică, argumentând că aceasta ţine de protecţia naţională.
Conform propunerilor franceze, liderii UE vor milita pentru limitarea imigraţiei ilegale şi vor expulza mai mulţi imigranţi ilegali, conform angajamentelor anterioare referitoare la adoptarea politicilor comune privind azilul şi datele biometrice pentru vize, până în 2010.
Peste 200.000 de imigranţi ilegali au fost arestaţi în UE în prima jumătate a lui 2007, dintre care mai puţin 90.000 au fost expulzaţi.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO