- Home
- Externe
- (21.06.2023, 17:09)
- Iulian Moşneagu
Franţa scoate în afara legii un grup de activişti pentru climă. Guvernul îi acuză de "eco-terorism"
Guvernul francez a scos în afara legii o mişcare a activiştilor pentru climă, în urma unor ciocniri violente cu poliţia care s-au soldat cu sute de răniţi.
Urmărește
325 afișări
Sursa foto: Les Soulèvements de la Terre
"Nicio cauză nu poate justifica actele deosebit de numeroase şi violente la care a apelat şi pe care le-a provocat această grupare", a declarat ministrul de interne Gérald Darmanin. Cu o zi înainte, poliţia franceză a arestat 18 membri ai grupării Les Soulèvements de la Terre (Răscoalele Pământului) în întreaga ţară.
Grupul, care nu are o structură de conducere clară, a promis că va lupta împotriva deciziei în instanţă. A fost înfiinţat în 2021 şi numără peste 115.000 de susţinători, dintre care unii întreprind acţiuni radicale pentru a sensibiliza populaţia cu privire la schimbările climatice şi la protecţia mediului, vizând proiecte precum rezervoare, autostrăzi şi agricultura industrială, informează POLITICO.
La sfârşitul săptămânii trecute, a încercat să blocheze construcţia tunelului feroviar Lyon-Torino, cu zeci de poliţişti răniţi în urma ciocnirilor. Tot în luna iunie, grupul a manifestat împotriva minelor de nisip; în mai, împotriva unei porţiuni de autostradă în apropiere de Rouen, care ar distruge o pădure; în aprilie, împotriva unei noi autostrăzi între Castres şi Toulouse, în sudul ţării, care ar afecta terenurile agricole. Alte acţiuni de acest gen sunt planificate pentru această vară.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
-
Trump se adresează elitei de afaceri de la Davos: planuri pentru combaterea inflaţiei, reducerea taxelor şi extinderea producţiei de energie
-
Şoc în pieţe. Trump cere Arabiei Saudite să scadă preţul petrolului pentru a pune capăt războiului din Ucraina
Cel mai mediatizat protest a fost cel împotriva unui baraj din Sainte-Soline, în vestul Franţei, în martie, care a dus la ciocniri violente cu poliţia, soldate cu sute de răniţi şi două persoane în comă. Ministerul de Interne a acuzat la vremea respectivă mişcarea de "incitare şi participare la sabotaj şi distrugere materială". Darmanin i-a numit pe activişti "eco-terorişti" şi a ameninţat că va desfiinţa grupul.
Les Soulèvements de la Terre face parte dintr-o radicalizare mai amplă a unor militanţi pentru climă frustraţi de ritmul lent al acţiunilor împotriva schimbărilor climatice. Grupuri precum Extinction Rebellion au blocat traficul, în timp ce alţi activişti au stropit cu supă sau vopsea operele de artă sau au întreprins acţiuni precum dezumflarea anvelopelor maşinilor.
Desfiinţarea Les Soulèvements de la Terre s-a dovedit a fi dificilă, deoarece mişcarea nu este înregistrată oficial ca asociaţie sau ONG şi, ca atare, nu are o existenţă legală. Cu toate acestea, mişcarea a emis o declaraţie în care a numit această acţiune "motivată politic" şi "o încercare inacceptabilă de a pune botniţă libertăţii de exprimare".
Politicienii verzi şi de stânga au denunţat decizia guvernului. Europarlamentarul francez al Verzilor, Marie Toussaint, a numit-o "o absurditate democratică".
"În mijlocul unei crize ecologice, guvernul a ales să-i criminalizeze pe cei care luptă pentru viaţa pe Pământ", a spus ea, dar "clima este cea care trebuie salvată, nu revolta împotriva ei!".
Guvernul francez a scos în afara legii 33 de asociaţii de când preşedintele Emmanuel Macron a venit la putere în 2017, dar este o premieră când vine vorba de activismul climatic. Până acum, guvernul a vizat grupările de extremă dreapta şi naţionaliste, precum şi mişcările islamiste.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Citește pe alephnews.ro: Un marinar român a fost eliberat de rebelii Houthi. Cum evoluează situația din Orientul Mijlociu
Citește pe www.zf.ro: Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Citește pe www.zf.ro: Unul dintre cele mai vechi business-uri din lume. În România, companiile se bat să câştige loc
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Yuval Raphael a fost aleasă să reprezinte Israelul la Eurovision 2025. Artista a supraviețuit atacului Hamas din 7 octombrie 2023
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cu ultimii bani şi-a cumpărat o mină abandonată care nu părea să aibă niciun viitor. Acum are o avere colosală de 200 de milioane de dolari
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Cu ce a rămas Victor Ponta la partaj, după ce a divorțat de Daciana Sârbu? Iată declarația de avere
CANCAN.RO
Noua regulă pentru românii care nu locuiesc la ADRESA din buletin. Ce e obligatoriu să faci din ianuarie 2025 și de ce acte ai nevoie
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 20:02
-
astăzi, 19:26