Aceşti bani vor fi folosiţi pentru a finaliza operaţiunea numită "interconectare", respectiv conectarea reţelei bulgare de tranzit al gazelor cu reţelele din România şi Grecia.
Acest lucru a fost dezvăluit în urma unei conversaţii telefonice de miercuri seara între premierul bulgar, Serghei Stanişev, şi omologul său ceh, Mirek Topolanek, care asigură preşedinţia semestrială a UE, a anunţat serviciul de presă al Consiliului de Miniştri.
Anterior, în cursul zilei de miercuri, preşedintele bulgar, Gheorghi Părvanov, a anunţat că, potrivit Consiliului Naţional de Securitate, ţara are nevoie să fie conectată cu reţeaua de tranzit al gazelor Turcia-Grecia-Italia, ceea ce necesită construcţia a 70 de kilometri de conducte.
Premierul ceh l-a informat pe Stanişev că restaurarea livrărilor de gaze ruseşti către Bulgaria reprezintă un punct central al negocierilor Uniunii Europene cu Rusia şi Ucraina.
Topolanek a mai precizat că solidaritatea UE faţă de Bulgaria, care a suferit cel mai mult de pe urma suspendării livrărilor de gaze ruseşti spre Europa, va fi un subiect major la reuniunea miniştrilor Energiei din cadrul Uniunii, programată pentru luni.