Franţa se declară solidară cu Italia, confruntată cu un val de imigranţi tunisieni

Franţa este solidară cu Italia, confruntată cu un val de imigranţi tunisieni, şi va propune asocierea Tunisiei la UE dacă autorităţile din această ţară vor prelua responsabilitatea pentru imigranţi, a declarat premierul francez, Francois Fillon, citat de AFP.

Urmărește
7 afișări

"Vreau să spun, înainte de orice, că Franţa este total solidară cu Italia în ceea ce priveşte valurile migratorii provocate de revoluţiile din sudul Mediteranei", a afirmat Fillon, într-un interviu publicat sâmbătă de cotidianul Corriere della Sera.

Autorităţile de la Roma au acuzat în repetate rânduri Uniunea Europeană, şi în special Franţa, de lipsă de solidaritate, în condiţiile în care, de la începutul anului, în Italia au ajuns mai mult de 22.000 de imigranţi, în majoritate tunisieni.

Autorităţile italiene au anunţat deschiderea unor centre de primire speciale pentru imigranţii care încearcă să ajungă în Franţa sau Germania şi acordarea de documente de sejur care să le permită acestora să circule liber în Europa. "Este vorba despre permise temporare, pentru cei care cer reîntreginrea familiei, şi vor permite depăşirea unui obstacol impus de unele ţări, cum ar fi Franţa, în calea liberei circulaţii în zona Schengen", a declarat, vineri, ministrul italian de Inerne, Roberto Maroni.

Comisia Europeană a condamnat vineri controalele instituite de Franţa în zona frontierei cu Italia, având ca unic scop localizarea imigranţilor tunisieni.

"Nu credem că fiecare ţară trebuie să facă faţă singură acestei situaţii. Trebuie să extindem supravegherea zonelor de litoral, iar Europa trebuie să susţină Italia şi din punct de vedere financiar", a afirmat Fillon.

Pentru a determina Tunisia să îşi repatrieze cetăţenii, Franţa intenţionează să propună un acord de asociere cu UE. "Vom propune Tunisiei o asociere cu Uniunea Europeană în schimbul mai multor angajamente, printre care se află şi cel de a-şi prelua imigranţii clandestini", a spus Fillon, reamintind că Tunisia nu a semnat un acord de readmisie cu UE.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici