Prima pagină » Politic » Franţa şi Italia îşi transferă ambasadorii în oraşul Lviv, în vestul Ucrainei

Franţa şi Italia îşi transferă ambasadorii în oraşul Lviv, în vestul Ucrainei

Franţa şi Italia au anunţat, marţi, că ambasadorii din Ucraina vor fi transferaţi de la Kiev la Lviv, în vestul Ucrainei, în contextul intensificării atacurilor armatei ruse.
Franţa şi Italia îşi transferă ambasadorii în oraşul Lviv, în vestul Ucrainei
Mihai Draghici
02 mart. 2022, 01:37, Politic

Ambasadorul Franţei a părăsit marţi oraşul Kiev, în contextul mutării temporare a ambasadei la Lviv, a comunicat Ministerul de Externe de la Paris, citat de postul BFMTV şi de cotidianul Le Figaro. Convoiul ambasadorului Franţei a fost escortat de agenţi ai Jandarmeriei franceze.

Şi Ministerul de Externe de la Roma a anunţat, potrivit agenţiei ANSA, că ambasadorul Italiei şi colaboratorii acestuia se mută de la Kiev la Lviv. Ambasadorul Italiei, Pier Francesco Zazo, a declarat că a luat cu el la Lviv şi 20 de minori ucraineni, inclusiv şase nou-născuţi, care se aflau de câteva zile, din raţiuni de securitate, în incinta Ambasadei Italiei din Kiev.