Franţa şi Italia vor o analiză privind restabilirea temporară a controlului la graniţele interne
Franţa şi Italia au cerut, marţi, Comisiei Europene "să analizeze posibilitatea restabilirii temporare a controalelor la graniţele interne" ale statelor membre, relatează AFP, citând o scrisoare comună a preşedintelui francez, Nicolas Sarkozy, şi a premierului italian, Silvio Berlusconi.
Scrisoarea, al cărei text a fost distribuit la încheierea summitului franco-italian de la Roma, precizează că reinstituirea controalelor trebuie avută în vedere pentru "cazuri de dificultăţi excepţionale în gestionarea graniţelor externe comune, în condiţii care urmează să fie definite".
Constatând că "presiunile asupra frontierelor comune au consecinţe pentru toate statele membre", Sarkozy şi Berlusconi apreciază că "în iunie, Consiliul European trebuie să ofere impulsul politic necesar pentru depăşirea obstacolelor în ceea ce priveşte luarea unor decizii concrete care să răspundă actualelor dificultăţi".
"Principala prioritate a Uniunii Europene este realizarea, foarte rapid, a unui acord global cu vecinii din sudul Mediteranei", potrivit textului scrisorii.
Cei doi lideri europeni cer şi o consolidare a "mecanismelor de solidaritate financiară" pentru statele care primesc imigranţi, apreciind că este esenţial ca "UE să realizeze un regim de azil european comun". În această perspectivă, "trebuie susţinută în timp cât mai scurt o mai bună convergenţă a normelor şi practicilor" ţărilor membre.
"Consolidarea agenţiei FRONTEX reprezintă un imperativ major", deoarece aceasta "are vocaţia de a deveni centrul unui sistem european de grăniceri", adaugă cei doi lideri europeni.
Scrisoarea este adresată preşedintelui Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso, şi preşedintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului