Franţa speră că reuniunea în Formatul Normandia, aflată în curs, va indica intenţiile Rusiei

Administraţia Emmanuel Macron a exprimat speranţa că reuniunea în Formatul Normandia la nivel de consilieri politici, aflată în curs la Paris, va indica intenţiile Rusiei în criza cu Ucraina, informează cotidianul Le Figaro.

Urmărește
775 afișări
Imaginea articolului Franţa speră că reuniunea în Formatul Normandia, aflată în curs, va indica intenţiile Rusiei

Franţa a convocat reuniunea în Formatul Normania la nivel de consilieri diplomatici, pentru a discuta despre opţiunile de soluţionare a conflictului separatist din estul Ucrainei şi despre securitatea Europei. Reuniunea se desfăşoară în momentul de faţă la Paris, cu participarea consilierilor preşedinţilor din Franţa, Ucraina, Rusia şi ai cancelarului Germaniei.

„Este încurajator că ruşii au acceptat o nouă reuniune în acest format diplomatic. Sperăm să obţinem indicii clare despre starea de spirit a ruşilor", a anunţat miercuri Palatul Élysée.

„Această reuniune ne va oferi indicii clare despre starea de spirit a ruşilor înaintea convorbirii pe care preşedintele Emmanuel Macron o va avea vineri cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin. Noi vrem detensionarea crizei, prin dialog şi descurajare", a subliniat Preşedinţia Franţei.

La rândul său, Washingtonul a semnalat miercuri că nu este clar dacă Vladimir Putin a luat „decizia definitivă" privind o intervenţie militară în Ucraina. „Toate datele indică faptul că preşedintele Rusiei va face uz de forţă militară la un moment dat, poate acum, poate la jumătatea lunii februarie, nu este clar dacă a luat decizia definitivă", afirmă Wendy Sherman, subsecretar de Stat american. Vizita la Beijing, pentru Jocurile Olimpice de Iarnă, la începutul lunii februarie, „ar putea avea impact asupra calendarului preşedintelui rus", a subliniat oficialul american.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici