Andrew Marnell, un californian în vârstă de 40 de ani, a fost arestat, după ce a obţinut fraudulos 9 milioane de dolari împrumut din fondurile destinate ajutorării oamenilor, în contextul pandemiei de coronavirus, informează
The Telegraph.
Se pare că bărbatul a depus mai multe cereri frauduloase pentru a accesa împrumuturile, iar după ce a primit banii, acesta a plasat mai multe pariuri la bursă şi a jucat sute de mii de dolari la mai multe cazinouri din Las Vegas.
Anchetatorii spun că Andrew Marnell, care de multe ori folosea alte nume, a depus documente false, care includeau plata taxelor şi ordine de plată către angajaţi.
Un program dezvoltat de statul american asigură peste 2.2 miliarde de dolari pentru cetăţenii care sunt afectaţi economic de pandemia de coronavirus. Programul PPP alocă împrumuturi afacerilor mici, cu scadenţă la 2 ani şi cu o dobândă de 1%, iar banii trebuie folosiţi doar pentru salarii, chirii şi utilităţi.
Autorităţile au declarat că Marnell riscă 30 de ani în închisoare sub infracţiunea de fraudă bancară.
Autor: Mihai Iorga