Franţa va furniza Poloniei doi sateliţi militari

Publicat: 28 12. 2022, 00:40
Actualizat: 28 12. 2022, 23:10

„În cursul deplasării la Varşovia, după întâlnirea cu ministrul Apărării, Mariusz Błaszczak, Franţa şi Polonia au semnat un acord privind vânzarea a doi sateliţi francezi de observaţie. Acest contract reflectă încrederea Poloniei în tehnologia noastră şi în industria franceză”, a declarat Sebastien Lecornu, prin Twitter, în cursul vizitei.

Potrivit Agenţiei poloneze pentru Armament, valoarea contractului este de 575 de milioane de euro, iar sateliţii produşi de compania Airbus Defence & Space ar urma să fie lansaţi în spaţiu în anul 2027.

„O zi importantă pentru armata poloneză. Am aprobat un contract pentru furnizarea a doi sateliţi de observaţie şi a unei staţii specifice. Această investiţie în tehnologii moderne constituie o suplimentare semnificativă a capabilităţilor forţelor armate poloneze în domeniul colectării de date prin sisteme de recunoaştere”, a declarat, la rândul său, Mariusz Blaszczak.