Fraţii Musulmani nu vor ca revolta din Egipt să fie prezentată ca o "revoluţie islamică"
Fraţii Musulmani nu vor ca "revoluţia (din Egipt) să fie prezentată ca o revoluţie a Fraţilor Musulmani, ca o revoluţie islamică", explică purtătorul lor de cuvânt, Rashad Al-Bayoumi, într-un interviu care va apărea luni în Der Spiegel, relatează AFP.
"Ne menţinem în umbră" în timpul manifestaţiilor, pentru că "nu vrem ca revoluţia să fie prezentată ca o revoluţie a Fraţilor Musulmani, o revoluţie islamică. Este o mişcare a poporului egiptean", explică Al-Bayoumi.
Numărul doi în cadrul organizaţiei islamice deplânge faptul că regimul preşedintelui Hosni Mubarak "oferă voluntar o viziune deformată despre mişcarea (sa) şi manipulează opinia publică".
"Occidentul nu vrea să ne asculte. Nu suntem nişte diavoli. Vrem pacea, nu violenţa. Religia noastră nu este diabolică. Religia noastră respectă credincioşii din alte religii, acestea sunt principiile noastre", afirmă el.
În acelaşi număr al săptămânalului german apare şi un interviu cu senatorul american John McCain, care respinge ideea unei participări a Fraţilor Musulmani la un Guvern de tranziţie, care ar fi "o eroare istorică", în opinia lui.
"Fraţii musulmani sunt un grup extremist, al cărui principal obiectiv este instaurarea sharia. Aceasta este profund antidemocratică, în special atunci când este vorba despre drepturile femeilor", adaugă el.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



GANDUL.RO

