Frattini, comisar european pentru Justiţie şi Afaceri Interne, care participă zilele acestea la reuniunea miniştrilor de resort din ţările membre UE, a afirmat, referitor la tema imigraţiei româneşti din Italia, că i-a propus ministrului român de Interne, Cristian David, "să studieze împreună cu Italia o strategie de aplicare a ajutoarelor (pentru romi), pe care Comisia este gata să o sprijine" financiar.
"Uniunea Europeană a cheltuit, începând din 2000, aproape 400 de milioane de euro pentru integrarea romilor, însă Italia nu a fost întotdeauna promptă în prezentarea proiectelor", a explicat comisarul european.
El a subliniat în acelaşi timp că şi România a primit, împreună cu Bulgaria, în cadrul programului de preaderare, "60 de milioane de euro în doi ani, şi asta nu e rău".
Frattini a precizat că a discutat cu ministrul Cristian David despre "preocupările din România, referitoare la situaţia din Italia".
"Situaţia se prezintă sub aspectul său cel mai dramatic. Am traversat luni de zile de completă toleranţă, iar situaţia era sub ochii tuturor. David mi-a povestit că a văzut într-o tabără de nomazi din Roma o bisericuţă ortodoxă, care a necesitat un an şi jumătate pentru a fi construită", a declarat el.
La finalul discuţiei cu Frattini, David a afirmat, la rândul său, că i-a semnalat vicepreşedintelui CE că decretul-lege adoptat de Guvernul de la Roma, referitor la expulzarea cetăţenilor comunitari care reprezintă o ameninţare la adresa siguranţei publice, nu cere dovezi suficiente pentru punerea în aplicare a ordinului de expulzare, relatează La Repubblica în pagina electronică.
Potrivit aceleiaşi surse, David ar fi adăugat: "Peste puţin timp, (Frattini) ne va da opinia lui oficială, iar eu i-am cerut să se grăbească, având în vedere că nu avem mult timp la dispoziţie".