Liderul conservatorilor germani a prezentat miercuri acordul de coaliție încheiat cu social-democrații pentru noul guvern al Germaniei, care-și va începe activitatea în luna mai, a relatat cotidianul Le Figaro.
Viitorul guvern german promite un „sprijin complet” pentru Ucraina pe plan militar și diplomatic în fața războiului de agresiune al Rusiei, conform textului din acordul coaliției de guvernare, prezentat de Friedrich Merz miercuri: „Vom oferi un sprijin complet Ucrainei pentru a se putea apăra eficient împotriva agresorului rus și pentru a se impune în negocieri”.
Liderul conservatorilor germani a promis că viitorul său guvern va sprijini Europa în fața schimbărilor economice și geopolitice prezente: „Viitoarea coaliție va reforma și va investi pentru a menține stabilitatea Germaniei, pentru a-i asigura securitatea și a o întări economic. Europa se poate, de asemenea, baza pe Germania”.
Friedrich Merz a mai afirmat că își dorește ca „noul guvern să poată începe să lucreze la începutul lunii mai”. El a precizat că alegerea sa în funcția de cancelar de către Bundestag, camera inferioară a parlamentului german, „ar trebui să aibă loc în prima săptămână a lunii mai”, dar a adăugat că „nu a fost stabilită o dată exactă”.
Guvernul de coaliție și-a anunțat și intenția de a crește semnificativ cheltuielile pentru apărare în următorii ani, pentru a permite țării sale și Europei să își garanteze pe cont propriu o securitate mult mai mare: „Cheltuielile pentru apărarea noastră trebuie să crească semnificativ și riguros până la sfârșitul legislaturii”, se arată în acordul de coaliție semnat între conservatori și social-democrați. „Pentru prima dată de la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Germania și Europa trebuie să fie capabile să își asigure singure securitatea într-un mod mult mai extins”.
Friedrich Merz a promis că va „face Germania să progreseze din nou”, după încheierea acordului între partidul său conservator și social-democrații germani pentru a forma viitorul guvern. Viitorul cancelar va modifica și politica de migrație, subliniind în special dorința de a pune capăt imigrației ilegale și de a suspenda reîntregirea familiei.