Cele mai mari puteri militare ale Europei, inclusiv Marea Britanie, Franța, Germania și statele nordice, pregătesc un plan pentru a-și asuma mai multe responsabilități în domeniul apărării continentului, reducând astfel dependența de Statele Unite. Inițiativa vine în contextul temerilor legate de o eventuală retragere unilaterală a SUA din NATO, amenințare formulată de mai multe ori de președinte Donald Trump, scrie Financial Times.
Discuțiile informale, dar structurate, vizează stabilirea unei strategii de tranziție într-un interval de 5-10 ani, astfel încât sarcinile financiare și militare să fie preluate gradual de capitalele europene. Planul urmează să fie prezentat SUA înaintea summitului anual NATO, programat pentru luna iunie la Haga.
O parte esențială a planului european constă în angajamente ferme privind majorarea bugetelor pentru apărare și dezvoltarea capacităților militare proprii. Oficialii europeni speră astfel să convingă administrația Trump de necesitatea unei retrageri treptate, care să permită SUA să-și concentreze mai multe resurse în Asia.
Statele Unite rămân un pilon central al securități europene, investind mai mult în apărare decât toate celelalte state NATO la un loc. Pe lângă arsenalul nuclear, SUA mențin baze aeriene, navale și terestre pe continent, având aproximativ 80.000 de militari staționați în Europa.
Deși unele capitale europene se tem că inițiativa ar putea accelera retragerea SUA, discuțiile continuă, fiind susținute de un grup extins de state, inclusiv Franța și Marea Britanie. Acestea conduc deja eforturile pentru formarea unei „coaliții a celor dispuși” în sprijinul Ucrainei și în consolidarea apărării europene.
Oficialii NATO subliniază că alianța, chiar și cu un rol redus al SUA, oferă un cadru esențial de cooperare și securitate pentru Europa. „Chiar și fără Statele Unite, NATO rămâne o structură viabilă pentru apărarea continentului”, afirmă Marion Messmer, cercetător principal la Chatham House.
Pe măsură ce discuțiile avansează, liderii europeni caută să asigure o tranziție ordonată, astfel încât să evite haosul unei retrageri bruște a SUA. Consolidarea cheltuielilor de apărare și dezvoltarea capacităților militare proprii devin imperative pentru securitatea continentului.