Fundaţia Kadhafi confirmă acordul privind despăgubirile pentru familiile copiilor bolnavi de SIDA - AFP
Fundaţia Kadhafi a confirmat duminică încheierea unui acord în baza căruia familiile copiilor libieni bolnavi de SIDA au acceptat despăgubiri în valoare de 1 milion de dolari pentru fiecare victimă, relatează AFP.
Fundaţia Kadhafi confirmă acordul privind despăgubirile pentru familiile copiilor bolnavi de SIDA - AFP
Surse familiarizate cu negocierile anunţaseră sâmbătă că familiile ar fi acceptat, în principiu, despăgubiri de câte un milion de dolari fiecare.
Purtătorul de cuvânt al familiilor victimelor, Idriss Lagha, a confirmat duminică suma, precizând însă că "acordul nu va fi semnat până când banii nu vor fi achitaţi efectiv familiilor".
Acordul "va trebui luat în considerare" de Consiliul superior al instanţelor judiciare, care se va reuni luni pentru a analiza verdictul pronunţat de Curtea Supremă libiană, după confirmarea de către aceasta a pedepsei capitale pentru infirmierele bulgare şi medicul palestinian aflaţi în închisoare din 1999. Organism politic subordonat direct ministrului Justiţiei, Consiliul poate modifica verdictul Curţii Supreme sau îl poate anula.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ciolacu a venit în Parlament cu facturile pentru zborurile private la Nisa cu o aeronavă Nordis
-
Propunerea de suspendare din funcţie a preşedintelui Iohannis, respinsă de Birourile Parlamentare Reunite
-
Trump avertizează Iranul cu privire la o „anihilare totală” în cazul unei tentative de asasinat
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO