Funeraliile victimelor accidentului feroviar din Spania vor avea loc luni
Funeraliile celor 78 de persoane ucise în accidentul de tren de la Santiago de Compostela vor avea loc luni la ora locală 19:00 în catedrala acestui oraş, un loc foarte cunoscut al pelerinajului mondial, relatează AFP.
"Este prevăzut ca funeraliile să se desfăşoare luni la ora 19:00" (20:00, ora României), a declarat un purtător de cuvânt al episcopiei.
Guvernul regional al Galiciei a anunţat vineri că "lucrează la organizarea" funeraliilor oficiale, subliniind totuşi că "prioritatea este acordarea de asistenţă răniţilor, familiilor şi identificarea victimelor".
Din cei 78 de morţi, 75 fuseseră identificaţi vineri. Însă anchetatorii nu ascund faptul că bilanţul ar putea creşte, "trei rămăşiţe umane" trebuie să fie analizate pe lângă cadavre.
De asemenea, 178 de persoane au fost rănite în accident, dintre care 81 era încă spitalizate, 31 fiind în stare gravă.
La Santiago de Compostela, numeroşi credincioşi au început joi să aducă un omagiu victimelor, depunând flori, aprinzând lumânări şi scriind de mână mici bilete de condoleanţe, la catedrală sau în marea piaţă Obradoiro.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului