Funeraliile victimelor accidentului feroviar din Spania vor avea loc luni
„Este prevăzut ca funeraliile să se desfăşoare luni la ora 19:00” (20:00, ora României), a declarat un purtător de cuvânt al episcopiei.
Guvernul regional al Galiciei a anunţat vineri că „lucrează la organizarea” funeraliilor oficiale, subliniind totuşi că „prioritatea este acordarea de asistenţă răniţilor, familiilor şi identificarea victimelor”.
Din cei 78 de morţi, 75 fuseseră identificaţi vineri. Însă anchetatorii nu ascund faptul că bilanţul ar putea creşte, „trei rămăşiţe umane” trebuie să fie analizate pe lângă cadavre.
De asemenea, 178 de persoane au fost rănite în accident, dintre care 81 era încă spitalizate, 31 fiind în stare gravă.
La Santiago de Compostela, numeroşi credincioşi au început joi să aducă un omagiu victimelor, depunând flori, aprinzând lumânări şi scriind de mână mici bilete de condoleanţe, la catedrală sau în marea piaţă Obradoiro.