Furtuna Klaus a provocat pagube în mai multe state europene

Mii de membri ai serviciilor de intervenţie din Spania şi Franţa încercau duminică să repare reţelele electrice şi feroviare avariate în urma furtunii Klaus, care a afectat sud-vestul Europei, provocând moartea a 24 de persoane.

Urmărește
195 afișări
Imaginea articolului Furtuna Klaus a provocat pagube în mai multe state europene

Furtuna Klaus a provocat pagube în mai multe state europene (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În Spania, cele trei incendii de pădure provocate sau răspândite de rafalele de vânt din estul ţării au fost localizate în cele din urmă duminică seara după ce au distrus peste 1.100 de hectare de pădure, potrivit unui purtător de cuvânt al serviciilor de intervenţie.

În această ţară furtuna a provocat moartea a 12 persoane, printre care patru copii, ucişi sâmbătă în urma prăbuşirii unei săli de sport la Sant Boi de Llobregat, în apropiere de Barcelona.

Duminică, aceasta a ajuns în Italia unde cel puţin patru persoane au murit în partea de sud, dintre care trei în urma unei alunecări de teren pe o autostradă, precizează agenţia Ansa.

Vremea rea a provocat duminică după-amiază moartea unei persoane, o femeie fiind luată de ape în timp ce se plimba pe o plajă.

Furtuna a perturbat legăturile maritime în sudul peninsulei, cele dintre Sicilia şi insulele mai mici ca Lampedusa şi Patelleria fiind întrerupte.

Aceasta a ajuns duminică în Portugalia, unde 600 de persoane, blocate pe drumurile care au devenit impracticabile, au fost salvate, a anunţat serviciul de Protecţie civilă, adăugând că situaţiile cele mai delicate au fost înregistrate în centrul şi nordul ţării.

În total 14 drumuri au fost blocate sau închise duminică seara din cauza intemperiilor, potrivit jandarmeriei.

În Franţa, patru persoane au murit, intoxicate cu monoxid de carbon degajat de grupurile electrogene, puse în funcţiune în urma penelor de curent. De sâmbătă au murit până în prezent opt persoane.

Circa 1.000 de agenţi sprijiniţi de echipe venite din Germania, Anglia şi Portugalia au fost mobilizaţi pentru a repara reţelele electrice "în termen de cinci zile". Circa zece elicoptere au survolat zonele de intervenţie.

Reţele care permit transportul curentului electric între cele două ţări au fost "slăbite" ca urmare a acestei furtuni "excepţionale" care a afectat sud-vestul Franţei şi nordul Europei.

Administratorii reţelelor de electricitate, compania franceză RTE şi cea spaniolă Red Electrica Espana (REE) "şi-au consolidat colaborarea într-o manieră solidară, pentru a face faţă situaţiei", potrivit unui comunicat al RTE.

Operatorul ERDF (Electricite Reseau Distribution France) a declarat că reţeaua este "grav avariată", circa 800.000 de locuinţe fiind private în continuare de curent electric duminică, în patru regiuni din sudul ţării.

La rândul său France Telecom a mobilizat 1.000 de tehnicieni pentru a remedia "avariile considerabile" ale reţelei şi a reconecta 300.000 de clienţi care au fost privaţi de telefon fix duminică seara în sud-vestul ţării.

Furtuna a avut de asemenea "consecinţe dramatice" asupra pădurilor, în special în masivul Landes (un milion de hectare) unde rafalele de vânt au fost "la fel de puternice ca în 1999", potrivit secretarului de stat pentru Mediu, Chantal Jouanno.

Potrivit sindicatului silvicultorilor din sud-vest, furtuna a distrus 60 la sută din păduri în sudul regiunii Gironde şi Landes.

Aflat în vizită în zonele sinistrate, preşedintele Nicolas Sarkozy a anunţat că armata terestră va fi mobilizată pentru a oferi ajutor.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici