Declaraţia finală a reuniunii miniştrilor de Finanţe şi guvernatorilor băncilor centrale desfăşurată în orăşelul german Baden-Baden nu a menţinut promisiunea tradiţională de susţinere a comerţului internaţional liber, în contextul atitudinii protecţioniste a Administraţiei SUA. Comunicatul final nu include nici angajamentul finanţării acţiunilor pentru contracararea modificărilor climatice.
În campania electorală, Donald Trump, actualul preşedinte al Statelor Unite, a exprimat scepticism privind schimbările climatice, calificând „escrocherii” teoriile în acest sens.
„Regret că discuţiile nu au reuşit ajungerea la o concluzie satisfăcătoare asupra a două priorităţi absolut esenţiale pe care oamenii din întreaga lume şi Franţa ar fi vrut să observe în agenda G20 de acţiuni ferme”, a reacţionat Michel Sapin, ministrul francez de Finanţe.
Gazda reuniunii, ministrul german de Finanţe Wolfgang Schäuble, a adoptat un ton conciliant, notând că în Statele Unite atribuţiile finanţelor şi relaţiilor comerciale sunt în sarcinile a două persoane.
„Problemele comerciale nu sunt responsabilitatea ministrului Finanţelor, de aceea este puţin mai complicat, este adevărat”, a spus oficialul german.
„Aceasta este prima mea participare la o reuniune G20, astfel că declaraţia finală nu este neapărat relevantă din punctul meu de vedere. Înţeleg care este dorinţa preşedintelui şi politicile lui, le-am negociat de aici”, a încercat să argumenteze Steven Mnuchin, secretarul american al Trezoreriei.
Preşedintele SUA, Donald Trump, pare să aibă, sub sloganul „America pe primul loc”, o abordare protecţionistă în materie de comerţ internaţional, el contestând o serie de acorduri internaţionale de liber-schimb şi avertizând cu impunerea de taxe vamale suplimentare companiilor care aduc în Statele Unite produse fabricate în alte ţări.
Citeşte şi: Zidul pe care Trump vrea să îl construiască la frontiera cu Mexicul va avea înălţimea de aproape 10 metri
Citeşte şi: ALERTĂ cu BOMBA la Casa Albă. Un şofer a condus până la un punct de control şi a anunţat că are o bombă în vehicul
Citeşte şi: Jean-Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene: Niciun alt stat nu va părăsi Uniunea Europeană după ce se vor vedea efectele pentru Marea Britanie
Citeşte şi: PROVOCAREA care poate schimba Europa aşa cum o ştiam. DOCUMENTUL pus pe masa „celor 27” înaintea summit-ului de la Roma
Citeşte şi: Nicola Sturgeon îi îndeamnă pe britanici să se mute în Scoţia, pentru a ”scăpa” de Brexit
Citeşte şi: Jean-Claude Juncker AVERTIZEAZĂ Statele Unite asupra riscurilor unui CONFLICT comercial cu Uniunea Europeană şi îl critică pe Donald Trump
Citeşte şi: China respinge criticile lui Donald Trump privind tolerarea comportamentului Coreei de Nord