Gabrielle Giffords a reuşit să comunice cu medicii prin gesturi simple
Gabrielle Giffords, membră a Camerei Reprezentanţilor rănită sâmbătă într-un atac armat în Arizona, este capabilă să comunice cu medicii, răspunzând unor solicitări simple ale acestora, au anunţat, duminică, medicii care o tratează, citaţi de CNN.

Gabrielle Giffords a reuşit să comunice cu medicii prin gesturi simple (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
"Suntem foarte încurajaţi de acest fapt", a declarat dr. Michael Lemole, şeful secţiei de neurochirurgie de la University Medical Center din Tucson, precizând că medicii au o atitudine "prudent optimistă".
Giffords se află în continuare în situaţie critică duminică dimineaţă, după ce a suferit o rană la cap în urma atacului armat de sâmbătă.
Un bărbat înarmat a deschis focul, sâmbătă dimineaţă, în timpul unei întâlniri a lui Giffords cu locuitorii din circumscripţia sa electorală, provocând moartea a şase persoane - printre care se numără o fetiţă în vârstă de nouă ani şi un judecător federal - şi rănirea altor 14. Agresorul a fost imobilizat de doi trecători şi predat în custodia autorităţilor.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Radu Jude a câştigat Ursul de Argint pentru cel mai bun scenariu la Berlin. Mesaj anti-extremişti al regizorului român: „Sper doar ca festivalul de anul viitor să nu se deschidă cu filmul Triumph of the Will al lui Leni Riefenstahl!”
-
Un mort şi mai mulţi răniţi după un atac cu cuţitul în estul Franţei
-
Protest anti-euro în Bulgaria. Manifestanţii au încercat să ia cu asalt clădirea unei misiuni UE
Anchetatorii caută duminică un al doilea bărbat, care ar putea fi "asociat cu suspectul", care a fost identificat drept Jared Lee Loughner, în vârstă de 22 de ani.
Personalul lui Giffords a declarat că aceasta nu era însoţită de personal de securitate la întâlnirea de sâmbătă dimineaţă, pe care o anunţase atât pe site-ul său de la Camera Reprezentanţilor, cât şi pe site-ul de microblogging Twitter. Secretarul său de presă, C.J.Karamargin, a declarat că nu are cunoştinţă de ameninţări recente la adresa ei.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

