Protestatarii îl acuză pe preşedinte de proastă gestionare a economiei naţionale şi de corupţie, acuzaţii respinse de şeful statului.
Un lider al opoziţie a declarat că o parte din poliţiştii mobilizaţi au lovit protestarii cu bastoane.
"Au fost circa 1.000 de poliţişti", a declarat Tina Hidaşeli. "Au demarat operaţiunile la ora 08.00 (06.00, ora României). Ne-au bătut şi au reţinut două persoane din câte ştiu", a adăugat ea.
Hidaşeli a precizat că în faţa Parlamentului georgian se aflau aproximativ 100 de manifestanţi, inclusiv 47 de protestatari care au intrat în greva foamei.
O echipă a unui post rus de televiziune a declarat că poliţiştii georgieni i-au confiscat materialele înregistrate în cursul operaţiunii.
"Saakaşvili a demonstrat că are nervi tari timp de cinci zile, dar acum îi vom arăta ce înseamnă să ai într-adevăr nervi tari", a adăugat Hidaşeli.
Mii de protestatari s-au lăturat manifestaţiilor începute vineri, care reprezintă cea mai mare provocare la adresa preşedintelui georgian de la preluarea puterii în 2003.
Primarul capitalei Tbilisi, Gigi Ugulava, a susţinut acţiunea poliţiei.
"Îl ascultam pe unul dintre liderii opoziţiei spunând cu mândrie că intenţionează să amplaseze corturi şi să înfiinţeze un oraş de corturi în Tbilisi", a declarat acesta.
"Ceea ce am făcut noi a fost să oprim aceste acţiuni deoarece este dorinţa populaţiei de a nu avea un oraş de corturi în Tbilisi", a adăugat acesta.