Prima pagină » Știri externe » Ancheta ONU privind asasinarea lui Rafic Hariri, condusă de un poliţist australian

Ancheta ONU privind asasinarea lui Rafic Hariri, condusă de un poliţist australian

Un poliţist australian născut în Egipt va conduce ancheta ONU privind asasinarea fostului premier libanez Rafic Hariri, relatează AFP.
Ancheta ONU privind asasinarea lui Rafic Hariri, condusă de un poliţist australian
19 dec. 2008, 09:56, Știri externe

Nick Kaldas, comisar-adjunct al poliţiei din South New Wales, va deveni principal anchetator al tribunalului special ONU pentru Liban, a anunţat comandantul poliţiei din acest stat australian, Andrew Scipione.

Tribunalul internaţional are ca misiune urmărirea autorilor unei serii de asasinate politice comise în Liban, printre care se numără şi asasinarea lui Rafic Hariri, în urma unui atentat cu maşină-capcană, soldat, în 2005, cu moartea a 22 de persoane.

Nick Kaldas, vorbitor de arabă, lucrează de 27 de ani în poliţia australiană. În vârstă de 51 de ani, el a condus, în 1994, ancheta asupra primului asasinat politic comis în Australia, soldată cu condamnarea la închisoare pe viaţă a unui consilier, pentru uciderea deputatului John Newman.

Kaldas a lucrat şi în Irak, în 2004 şi 2005, pe post de consilier pentru poliţia irakiană şi pentru tribunalul special care l-a judecat pe Saddam Hussein.