Unul dintre cei doi neonazişti care l-au ameninţat pe Obama îşi contestă inculparea

Publicat: 14 11. 2008, 09:53
Actualizat: 11 11. 2012, 22:33

Potrivit acuzării, Daniel Cowart, în vârstă de 20 de ani, şi Paul Schlesselman, în vârstă de 18 ani, au conspirat pe Internet timp de o lună pentru a-şi procura arme de foc în vederea realizării "unui proiect de furt, însoţit de ucidere" şi au "proferat ameninţări cu moartea împotriva lui Barack Obama".

Ei au fost arestaţi la 24 octombrie şi inculpaţi de un juriu federal din Tennessee la 5 noiembrie, la o zi după alegerea candidatului democrat în funcţia de preşedinte al Statelor Unite.

Avocatul lui Daniel Cowart a invocat subiectivismul juriului, argumentând că există numai două persoane albe, în timp ce toţi cei 21 sunt americani de origine străină.

"Un asemenea grad de subreprezentare a juraţilor albi nu este just şi rezonabil", iar "statistic, nu s-ar fi putut ajunge aici … fără o excludere sistematică din procesul de selecţie a juraţilor a persoanelor de rasă albă", a explicat avocatul.

El a apreciat totodată că nu este drept ca Daniel Cowart să fie judecat într-un comitat în care 64 la sută din electorat a votat pentru Barack Obama.