Prima pagină » Știri externe » Frank-Walter Steinmeier: Conflictul din estul Ucrainei pune obstacole cooperării ruso-germane

Frank-Walter Steinmeier: Conflictul din estul Ucrainei pune obstacole cooperării ruso-germane

Conflictul din estul Ucrainei împiedică respectarea a numeroase acorduri politice şi militare între Moscova şi Berlin, a afirmat miercuri ministrul german de Externe, Frank-Walter Steinmeier, relatează site-ul de ştiri Sputnik.
Frank-Walter Steinmeier: Conflictul din estul Ucrainei pune obstacole cooperării ruso-germane
Gaidau Ion
05 mart. 2015, 06:46, Știri externe

Potrivit şefului diplomaţiei germane, situaţia din estul Ucrainei, afectat de un conflict între Kiev şi separatiştii proruşi, afectează, de asemenea, politica internaţională în domeniul dezarmării.

„Cei care nu ţin cont de faptul că disputa din estul Ucrainei ne împiedică să respectăm înţelegerile politice, dar şi acordurile în domeniul apărării semnate cu Rusia, nu înţeleg pericolul reprezentat de acest conflict, inclusiv pentru politica de dezarmare”, a anunţat Steinmeier în Bundestag.

Ministrul german a declarat că „nu poate promite” că soluţionarea conflictului ucrainean va antrena o retragere imediată a armelor nucleare strategice din Europa.

Kievul a lansat la 15 aprilie 2014 o operaţiune militară de amploare în vederea reprimării revoltei declanşate de separatiştii proruşi în regiunile Doneţk şi Lugansk în urma înlăturării de la putere a preşedintelui ucrainean Viktor Ianukovici în februarie 2014. Potrivit ONU, conflictul din estul Ucrainei s-a soldat cu peste 6.000 de morţi.

Criza ucraineană face obiectul unor negocieri internaţionale, în special în „formatul Normandia” (Rusia, Ucraina, Franţa şi Germania). O întâlnire între liderii celor patru ţări, care a avut loc pe 12 februarie la Minsk, în Belarus, s-a încheiat cu semnarea unui acord care prevede, în special, intrarea în vigoare a unui armistiţiu începând din 15 februarie, retragerea armelor grele de către părţile beligerante şi crearea unei zone de securitate. Occidentul acuză Rusia că a trimis trupe în estul Ucrainei, însă Moscova respinge această acuzaţie.