Garry Kasparov: Statele Unite şi Uniunea Europeană au avut o reacţie întârziată faţă de Rusia
„Cred că Statele Unite şi UE au aşteptat prea mult la începutul conflictului, crezând în versiunea lui Putin, că ar fi vorba de război civil în Ucraina”, a declarat Kasparov într-un interviu acordat cotidianului bosniac Dnevni Avaz.
„Era foarte greu să ne aşteptăm la o intervenţie militară occidentală, iar acum SUA şi UE pierd în continuare timp după prăbuşirea avionului malaysian”, a continuat Kasparov.
„Ca întotdeauna, când nu se reacţionează la timp împotriva unui dictator precum Putin, preţul va continua să crească”, a spus Kasparov.