Gazele din Rusia curg către Europa, în ciuda termenului limită impus de Putin
Gazul rusesc continua să curgă vineri spre Europa, în ciuda termenului limită stabilit de preşedintele Vladimir Putin pentru întrerupere, în cazul în care clienţii nu încep să plătească în ruble, aceasta fiind cea mai puternică ameninţare a Moscovei pentru sancţiunile impuse din cauza războiului.
Reuters precizează că Putin a semnat un ordin prin care a stabilit un termen limită vineri pentru cumpărătorii din ţările "neprietenoase" să plătească pentru gaz folosind ruble sau să fie deconectaţi, o cerere pe care clienţii occidentali au respins-o ca pe o încercare de rescriere a contractelor care cer plata în euro. Germania, cel mai mare cumpărător, a calificat-o drept "şantaj" şi avertizase săptămâna aceasta cu privire la o potenţială situaţie de urgenţă în cazul în care livrările vor fi reduse.
Însă vineri nu existau semne de întrerupere imediată. Fluxurile au rămas stabile prin două dintre cele trei conducte principale care aduc gazul rusesc în Europa - Nord Stream 1, care traversează Marea Baltică, şi în Slovacia, prin Ucraina.
Fluxurile prin cealaltă rută principală, conducta Yamal-Europa peste Belarus, s-au inversat, aducând acum gaz din Germania în Polonia, dar acest lucru se întâmplă ocazional şi nu indică neapărat o nouă politică.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Gazprom, gigantul rusesc de stat din domeniul gazelor, a declarat că a continuat să aprovizioneze Europa prin Ucraina, în conformitate cu cererile consumatorilor, care au scăzut doar cu o fracţiune faţă de joi.
O sursă declarase pentru Reuters că unele contracte implicau livrarea de gaze înainte de a se face plăţile, sugerând că s-ar putea ca robinetele să nu fie închise imediat.
Putin a declanşat pe 24 februarie pentru ceea ce el numeşte o "operaţiune militară specială" de demilitarizare a Ucrainei. Ţările occidentale o numesc un război de agresiune neprovocat şi spun că scopul real al lui Putin a fost să răstoarne guvernul Ucrainei într-o campanie care a eşuat până acum, din cauza rezistenţei puternice a ucrainenilor şi a logisticii ruseşti slabe.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1074. Preşedintele Lituaniei cere implicarea Ucrainei în negocierile de pace şi o apărare regională mai puternică / Trump sugerează că el şi Putin ar putea face paşi „semnificativi” pentru a opri războiul din Ucraina
-
ieri, 22:34
Cel mai bogat om din India îşi propune să construiască cel mai mare centru de date din lume