George W. Bush cere Rusiei să îşi retragă trupele din Georgia
El a precizat, de asemenea, că o relaţie "conflictuală" nu este în interesul Statelor Unite.
"Suveranitatea şi integritatea teritorială a Georgiei trebuie respectate", a afirmat preşedintele american, cu puţin timp înainte de a pleca în vacanţă la ranch-ul său din Texas.
"Sperăm că oficialii ruşi vor recunoaşte că un viitor de cooperare şi pace va fi benefic tuturor părţilor. Războiul Rece s-a încheiat. Zilele statelor satelit şi a sferelor de influenţă sunt în urma noastră", a adăugat el.
"Brutalitatea şi intimidarea nu sunt o modalitate acceptabilă de a desfăşura politica externă în secolul XXI. Numai Rusia poate decide dacă vrea să revină pe calea naţiunilor responsabile sau dacă vrea să continue o politică ce nu promite decât confruntare şi izolare", a continuat Bush.
"Statele Unite şi aliaţii noştri sunt alături de poporul georgian şi de Guvernul lor ales democratic", a adăugat el.