George W. Bush, dispus să aprobe un atac al Israelului împotriva Iranului

George W. Bush i-a transmis Guvernului israelian că ar fi pregătit să aprobe o acţiune militară împotriva obiectivelor nucleare iraniene, în cazul în care negocierile cu Teheranul vor eşua, a declarat un oficial de rang înalt din cadrul Pentagonului.

Urmărește
41 afișări
Imaginea articolului George W. Bush, dispus să aprobe un atac al Israelului împotriva Iranului

George W. Bush, dispus să aprobe un atac al Israelului împotriva Iranului (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

În pofida opoziţiei oficialilor militari şi a scepticismului general referitor la capacitatea Statelor Unite de a-şi asuma consecinţele militare, politice şi economice ale unui atac aerian împotriva Iranului, preşedintele american încurajează un plan israelian de a ataca principalele zone nucleare iraniene, potrivit The Sunday Times în ediţia electronică.

Aceasta înseamnă continuarea pregătirilor, rămânerea în alertă pentru un atac surpriză, a precizat oficialul. Israelienilor li s-a comunicat însă că nu pot aştepta ajutor din partea trupelor americane şi că nu vor putea folosi bazele Statelor Unite din Irak pentru sprijin logistic.

Testarea rachetelor balistice cu rază medie de acţiune de către Iran, săptămâna trecută, este considerată un act provocator, dar atât Pentagonul cât şi CIA au decis că aceasta nu reprezintă o ameninţare imediată pentru Israel sau ţintele americane.

"Depinde într-adevăr de israelieni", a adăugat oficialul. "Această administraţie nu va ataca Iranul. Această decizie a fost luată deja. Dar preşedintele este într-adevăr preocupat de ameninţarea nucleară împotriva Israelului şi ştiu că este convins că doar forţa va opri Iranul", a explicat sursa adăugând că Israelul nu a propus Statelor Unite un plan militar convingător.

"Oficialii militari se opun planurilor de atac în special întrucât consideră că acestea vor periclita situaţia militarilor din Irak şi Afganistan", potrivit sursei. Calculele se complică şi mai mult atât în Israel cât şi în Statele Unite în perspectiva instalării unui preşedinte democrat la Casa Albă, care a declarat deja că preferă negocierile. Aceasta a determinat partea israeliană să îşi intensifice eforturile în vederea unei ofensive înainte de alegerile prezidenţiale din noiembrie.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici