George W. Bush, sfătuit să bombardeze Iranul
Norman Podhoretz, unul dintre fondatorii mişcării neoconservatoare, l-a sfătuit pe preşedintele american, George W. Bush, în cadrul unei întâlniri private, să bombardeze Iranul, mai degrabă decât să îi permită să obţină arme nucleare, relatează The Sunday Times, în ediţia electronică.

George W. Bush, sfătuit să bombardeze Iranul
Podhoretz, care s-a alăturat campaniei prezidenţiale a lui Rudolph Giuliani în calitate de consilier pe probleme de politică externă, a avut o întâlnire cu Bush la sfârşitul primăverii trecute, la hotelul Waldorf Astoria din New York, care nu a fost mediatizată.
Karl Rove, care încă era consilier al lui Bush la Casa Albă, a luat notiţe în timpul întâlnirii, care a durat 45 de minute dar nu a fost menţionată în programul oficial al preşedintelui american, potrivit publicaţiei citate.
"I-am cerut lui Bush să ia acţiuni împotriva instalaţiilor nucleare iraniene şi i-am explicat de ce nu există alternativă", a declarat Podhoretz (77 de ani), într-un interviu acordat Sunday Times. "I-am prezentat scenariul în cel mai grav caz - bombardarea Iranului - şi cele mai grave consecinţe în cazul în care se permite ca iranienii să obţină bomba", a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Donald Trump reacţionează la exit-poll-ul alegerilor din Germania: Este o zi mare pentru Germania
-
Alegeri în Germania. Care este categoria de vârstă care a votat mai mult cu extrema dreaptă şi extrema stângă
-
Comandant ucrainean: Rusia nu reuşeşte să-şi atingă obiectivul de a cuceri Ucraina
De asemenea, Podhoretz i-a spus lui Bush: "Ai responsabilitatea copleşitoare de a împiedica un alt holocaust. Eşti singurul care are curajul să facă acest lucru". "Nu a dat nici cel mai mic indiciu dacă era de acord cu mine, dar a ascultat foarte atent", a precizat acesta.
Podhoretz s-a declarat convins, însă, că George W. Bush nu îşi va părăsi postul fără să se asigure că Iranul nu a "obţinut arma nucleară sau a trecut de punctul din care nu mai există întoarcere". Preşedintele american "crede că dacă aşteptăm pentru ca ameninţările să se materializeze vom fi aşteptat prea mult, iar eu sunt de acord sută la sută cu acest lucru", a adăugat el.


Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:50
LIVE UPDATE Exit-POLL alegeri federale în Germania. Victorie pentru alianţa CDU/CSU / Cine sunt pierzătorii şi câştigătorii în urma scrutinului / Reacţiile liderilor germani / Lidera AfD: „Cancelarul interimar Merz nu va rezista patru ani fără noi”
-
ieri, 22:35
Cancelarul Scholz spune că nu va reprezenta SPD în negocierile pentru formarea guvernului