George W. Bush şi Barack Obama au avut discuţii „constructive” şi „amicale”

Publicat: 11 11. 2008, 08:55
Actualizat: 07 11. 2012, 13:52

Pe de altă parte, purtătoarea de cuvânt a lui Obama a afirmat că preşedintele ales a salutat angajamentul lui Bush în favoarea unei tranziţii "plăcute" în ceea ce priveşte transferul de prerogative.

"Preşedintele şi preşedintele ales au avut discuţii îndelungate, pe care preşedintele le-a calificat drept bune, constructive, destinse şi amicale", a precizat purtătoarea de cuvânt a lui Bush, Dana Perino.

"Au discutat despre probleme atât interne, cât şi internaţionale, dar, cum a fost vorba despre o întrevedere cu caracter privat, Casa Albă se va feri să dea detalii", a adăugat ea.

"Preşedintelui i-a făcut plăcere această întâlnire cu preşedintele ales, el a promis din nou o tranziţie plăcută", a precizat ea.

Bush l-a condus pe Obama într-o vizită a noii sale reşedinţe, biroul preşedintelui, camera Lincoln şi camerele care ar putea fi ocupate de cele două fiice ale cuplului Obama, a mai spus Perino.

"Preşedintele ales (Barack) Obama i-a mulţumit preşedintelui Bush pentru angajamentul său în favoarea unei tranziţii plăcute şi pentru ospitalitatea sa graţioasă, precum şi pentru a Primei Doamne Laura Bush, care a primit (cuplul) Obama la Casa Albă", a informat Stephanie Cutter, purtătoarea de cuvânt a democratului în perioada de tranziţie.

Discuţiile din Biroul Oval dintre cel de-al 43-lea şi cel de-al 44-lea preşedinte au fost "productive şi amicale", a adăugat Carter într-un comunicat.