- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
George W. Bush susţine că retragerea trupelor americane din Irak este pe calea cea bună
Statele Unite sunt pe cale să încheie operaţiunea de retragere a 20.000 de militari din Irak la jumătatea anului, urmând ca ulterior, deciziile privind reducerea efectivelor militare să depindă de recomandările armatei, a declarat sâmbătă preşedintele american George W. Bush.
George W. Bush susţine că retragerea trupelor americane din Irak este pe calea cea bună
"Orice reducere suplimentară (a efectivelor militare) se va baza pe recomandările generalului Petraeus", a precizat el. "Condiţiile de pe teren vor fi cele care vor determina recomandările sale. Trebuie să ştiu care sunt raţionamentele sale pentru a mă asigura că obiectivele privind securitatea ... rămân în vigoare", a adăugat el.
ULTIMELE ȘTIRI
-
România se alătură pe deplin spațiului Schengen începând cu ianuarie 2025
-
Alegeri prezidenţiale 2024. Ce arată cele mai recente sondaje publicate. Cine ar putea intra în turul doi
-
Bucureştenii decid viitorul oraşului: Referendum crucial în aceeaşi zi cu alegerile prezidenţiale. Iată ce trebuie să ştii
-
Euro a scăzut la cel mai jos nivel din 2022 din cauză că pieţele se aşteaptă la o nouă scădere de dobândă. Din păcate şi din economia reală vin veşti proaste: sectorul privat din zona euro a scăzut dintr-o dată şi se duce înspre contracţie
"Nivelul violenţelor s-a redus semnificativ. Speranţa a revenit în Bagdad", a declarat Bush, adăugând că reţeaua al-Qaida în Irak a suferit "lovituri grele".
"Strategia noastră pur şi simplu nu a funcţionat. Noua strategie (...) ne-a schimbat fundamental abordarea", a adăugat preşedintele.
Având în vedere că războiul din Irak durează de aproximativ cinci ani, Bush a refuzat până în prezent să discute de vreo retragere a trupelor, afirmând că aceasta va depinde de recomandările comandanţilor. Retragerea limitată de 20.000 de militari a fost anunţată de preşedinte în septembrie.
Preşedintele american a cerut, de asemenea, Siriei şi Iranului să depună mai multe eforturi pentru a stopa violenţele din Irak. "Rolul Iranului în alimentarea violenţelor a fost expus", a precizat el.
Bush a adăugat că deşi Guvernul irakian înregistrează progrese, sunt necesare mai multe eforturi. "Au făcut destul? Nu", a declarat el.
Preşedintele american a ajuns în Kuwait vineri seara, după ce a desfăşurat prima sa vizită prezidenţială în Israel şi în Cisiordania.
Războiul rămâne foarte nepopular în rândul cetăţenilor americani, menţinând rata popularităţii lui Bush la circa 30 de procente. Încercările liderilor democraţi de a stabili o legătură între finanţarea trupelor americane şi un calendar pentru retragere au fost însă respinse de Bush.
Majoritatea democraţilor continuă însă să creadă că o serie de schimbări dramatice sunt necesare în strategia preşedintelui privind Irakul.
Petraeus va declara în martie în faţa Congresului dacă vor fi necesare reduceri suplimentare de trupe. El a explicat luna trecută că progresele din domeniul securităţii sunt fragile şi încă reversibile.
În pofida presiunilor exercitate de Statele Unite, principalele blocuri politice din Irak, şiite, sunnite sau kurde, nu au ajuns la un acord privind legi-cheie, considerate de Washington cruciale pentru combaterea violenţelor interconfesionale.
Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO