Prima pagină » Știri externe » Hillary Clinton, dornică să asculte propunerile „constructive” ale Iranului privind Afganistanul

Hillary Clinton, dornică să asculte propunerile „constructive” ale Iranului privind Afganistanul

Secretarul american de Stat, Hillary Clinton, a declarat luni că este nerăbdătoare să audă ce are de propus marţi Iranul la conferinţa pe tema Afganistanului, organizată la Haga, exprimându-şi speranţa în privinţa unei atitudini "constructive" a tuturor vecinilor acestei ţări, relatează AFP.

„Iranul a cooperat deja cu Statele Unite şi cu alte ţări, la începutul intervenţiei noastre în Afganistan, la sfârşitul anului 2001, şi există două probleme – securitatea frontierelor şi lupta împotriva traficului de droguri, care au un efect direct asupra bunăstării Iranului”, a precizat Hillary Clinton, la bordul avionului cu care s-a deplasat la Haga.

„Cred că această conferinţă va permite tuturor ţărilor, inclusiv Iranului, să-şi prezinte propunerile”, a adăugat ea.

„Nu vreau să anticipez ce se va discuta, dar faptul că au acceptat invitaţia de a veni sugerează că doresc să joace un rol, iar noi dorim să-i ascultăm pe această temă”, a precizat şefa diplomaţiei americane.

„Există un anumit număr de probleme care afectează vecinii (Afganistanului), în special terorismul şi traficul de droguri”, a explicat Clinton, care urmează să prezinte marţi noua strategie americană în Afganistan.

„Sperăm ca fiecare dintre vecini, prieteni şi părţile interesate care vor participa să aibă idei constructive cu privire la ce va face ţara sa pentru a sprijini îndeplinirea obiectivelor de securitate şi stabilitate pe care le-am fixat în Afganistan”, a adăugat ea. În afară de Iran, China, India, Rusia şi Pakistan vor participa la această conferinţă.

Întrebată despre o eventuală întâlnire cu şeful delegaţiei iraniene, adjunctul ministrului Afacerilor Externe, Mohammad-Mehdi Akhundzadeh, ea a refuzat să anticipeze: „Nu am planuri, nu pot să prevăd ce se va întâmpla mâine”, a precizat ea.

După ce administraţia preşedintelui Barack Obama şi-a anunţat intenţia de a deschide un dialog necondiţionat cu Teheranul, după o perioadă de 30 de ani de politică de izolare, Hillary Clinton s-a arătat preocupată de a nu impune ordinea de zi la Teheran, refuzând să răspundă la întrebările referitoare la aşteptările Washingtonului faţă de Iran la conferinţa de la Haga.

„Există numeroase modalităţi prin care diferite ţări pot susţine Afganistanul şi voi fi bucuroasă să le aud”, a menţionat ea.

Întrebată despre programul nuclear iranian, care continuă să genereze temeri în rândul ţărilor occidentale, Hillary Clinton nu a făcut critici în acest sens, precizând că tema conferinţei de marţi va fi Afganistanul şi nu altceva.