Gerhard Schroeder susţine că George W. Bush nu spune adevărul în memoriile sale

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, acuzat de George W. Bush de duplicitate în cazul războiului din Irak, a apreciat marţi că fostul preşedinte american nu spune adevărul în memoriile sale, publicate în Statele Unite.

Urmărește
24 afișări
Imaginea articolului Gerhard Schroeder susţine că George W. Bush nu spune adevărul în memoriile sale

Gerhard Schroeder susţine că George W. Bush nu spune adevărul în memoriile sale (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Fostul preşedinte american Bush nu spune adevărul", a dat asigurări fostul lider social-democrat, care s-a opus ferm războiului din Irak încă din 2002, potrivit unui comunicat.

În memoriile sale, publicate marţi, Bush l-a acuzat pe Schroeder că l-a asigurat de sprijinul său pentru o eventuală intervenţie în Irak, în cursul unei întrevederi la Casa Albă, la 31 ianuarie 2002.

George W. Bush afirmă că Schroeder i-ar fi spus atunci: "Ce este adevărat pentru Afganistan este adevărat şi pentru Irak. Ţările care susţin terorismul trebuie să facă faţă consecinţelor. Dacă o veţi face rapid şi într-o manieră hotărâtă, voi fi alături de dumneavoastră".

Fostul cancelar din perioada 1998-2005 susţine că în cadrul acestei conversaţii a fost vorba despre a şti dacă Saddam Hussein a sprijinit teroriştii responsabili de atentatele din 11 septembrie 2001.

"Ca şi la întâlnirile care au urmat cu preşedintele american, am spus clar că Germania va fi fidelă, alături de SUA, dacă se va dovedi că Irakul, la fel ca Afganistanul, a servit drept refugiu şi punct de pornire pentru combatanţi al-Qaida", precizează Schroeder.

Potrivit analiştilor politici germani, Gerhard Schroeder datorează în mare parte realegerea sa în septembrie 2002 faptului că s-a opus războiului din Irak.

Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici