Germania a furnizat Ucrainei al treilea sistem de apărare antiaeriană Patriot
Ambasadorul Germaniei în Ucraina, Martin Jäger, a declarat pe platforma de socializare X că mişcarea va „contribui la îmbunătăţirea protecţiei populaţiei şi a infrastructurii”.
„Echipajul ucrainean a finalizat cu succes instruirea corespunzătoare în Germania”, a adăugat el, potrivit agenţiei DPA.
Pe fondul conflictului din Ucraina, care a început cu invazia rusă în februarie 2022, Kievul a primit primul său sistem Patriot modern de producţie americană în aprilie 2023 şi are acum patru, trei din Germania şi o baterie din SUA. Şi România a promis să doneze un sistem Patriot administraţiei de la Kiev.
Preşedintele Volodimir Zelenski a solicitat în repetate rânduri sisteme suplimentare care să fie utilizate pentru a proteja marile oraşe, inclusiv Harkov, Dnipro, Zaporojie şi Odessa.
Tehnologia a fost deja utilizată pentru interceptarea rachetelor hipersonice şi balistice ruseşti.