- Home
- Externe
- BERLIN, (21.03.2016, 14:29)
- Valentin Vidu - Mediafax
Germania a înregistrat două milioane de migranţi în 2015
Germania a înregistrat două milioane de migranţi în 2015, iar 860.000 dintre ei s-au mutat între timp în alte ţări, a anunţat luni Destatis (Biroul federal pentru statistică), relatează DPA online.

Germania a înregistrat două milioane de migranţi în 2015 (Imagine Hepta/ Mediafax Foto)
Astfel, afluxul de migranţi a fost de 1,14 milioane în 2015, cel mai mare număr de migranţi care au sosit în Germania din istoria acestei ţări, subliniază Destatis.
În 2014 s-au înregistrat 1,34 milioane de migranţi. Însă aproximativ 766.000 dintre ei au plecat, rezultând un aflux de 577.000.
Potrivit Biroului este vorba despre o creştere cu 49% a numărului nou-sosiţilor în 2015 faţă de 2014, în timp ce numărul persoanelor care au plecat în alte ţări a crescut cu doar 12% în aceeaşi perioadă.
Destatis a anunţat anterior că 1,1 milioane de migranţi au sosit în Germania în 2015.
Cancelarul Angela Merkel a respins presiunile în vederea controlării acestui val de refugiaţi, între altele prin consolidarea controalelor la frontiere şi introducerea unui plafon de refugiaţi care să fie primiţi în ţară. În schimb, ea a exercitat presiuni pentru adoptarea unui pact, extrem de criticat, care prevede trimiterea înapoi în Turcia a solicitanţilor de azil.



Răspunde pe site-urile Aleph News, Mediafax, Ziarul Financiar și pe paginile noastre de social media - ȘTIU și Aleph News. Vezi răspunsul la Știu, de la ora 19.55, Aleph News.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 15:00
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Rusia a lansat cel mai mare atac cu drone de la începutul invaziei pe scară largă / Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate
-
astăzi, 14:55
Live text Alegeri în Germania. Tensiunile din Europa se resimt în Berlin / Cine sunt candidaţii, cum funcţionează sistemul electoral şi care sunt principalele teme de dezbatere